Sanatate pentru case de la Enermed

Numele meu este Maria. Vila Maria. Nu mi se mai potriveste Vila, pentru ca nu mai arat de mult ca una, dar Maria stiu sigur ca vine de la primul meu proprietar si sunt tare mandra de numele meu! 
Am uitat sa va spun - sunt o casa. O casa...veche. Fostilor mei proprietari le placea sa povesteasca prietenilor ca "stau la curte" pentru ca, da, am o curte destul de maricica - 750 mp, umbrita de o bolta de vita de vie crescuta in cei peste 70 de ani de cand ma stiu eu aici, pe strada Toamnei din Bucuresti. 
La inceput eram frumoasa, dar recent am inceput tot mai rar sa observ trecatorii uitandu-se la mine, de cele mai multe ori cu mila. Nu stiam de unde vine acest sentiment pe care il puteam citi in ochii lor dar ulterior am inteles - cei care ma priveau fixau cu privirea vopseaua scorojita de pe peretii mei exteriori, crapaturile care incepusera sa imi apara in ziduri si tamplaria veche, de lemn, care in anii '40 era in mare voga dar care acum nu facea decat sa imi provoace un reumatism groaznic ce se manifesta printr-o senzatie extrem de neplacuta de umezeala in interior, in special toamna, cand ploua afara, ca acum. Iarna nici nu mai vorbesc - eram racita mai mereu... Vara era mai bine, dar ma treceau toate caldurile iar fostii proprietari nu mai erau deloc multumiti pentru ca nu mai reuseam sa izolez bine temperatura din interior de cea din afara.
Cu toate acestea, ma obisnuisem cu tencuiala care cadea, cu peretii crapati si cu vopseaua care se scorojea de pe pereti. Mai mult, ma obisnuisem si cu proprietarii care nu isi faceau niciodata timp sa ma ingrijeasca, cu exceptia curateniei saptamanale obisnuite in interior... Dar, peretii crapati, tencuiala, tamplaria sau gaura din acoperis nu pareau sa ii intereseze niciodata.
Intr-o zi insa am aflat o veste care avea sa imi schimbe viata - din cate am inteles din discutii, urma sa imi schimb proprietarii! Ma intrebam - oare acestia cum vor fi? Vor face macar curatenie in fiecare saptamana, se vor obosi sa dea cu o vopsea lavabila pe pereti, vor repara gaura aceea care se largeste in acoperis?
Schimbarea proprietarilor avea sa se dovedeasca un lucru bun pentru mine...sa vedeti cum!

...

Intr-o dimineata a batut la poarta un auditor energetic, un fel de medic de case din cate am inteles eu. Dupa ce s-a prezentat respectuos (lucra la firma ENERMED - v-am spus eu ca era doctor de case!), am aflat ca urma sa emita, dupa ce ma verifica, un certificat energetic care sa le spuna noilor proprietari daca eram sau nu sanatoasa. Probabil ca avea sa-si dea seama de racelile permanente din timpul iernii si de reumatismul care ma chinuia de foarte mult timp... Ma intrebam - oare aveau sa ma mai cumpere noii proprietari? Nu cumva vor fi nemultumiti de mine?
Auditorul m-a verificat si m-a studiat pe toate partile. Bifa ceva pe niste hartii si mormaia in sinea lui cuvinte de neinteles pentru mine. M-a masurat, m-a fotografiat. Era, din cate am vazut eu, nemultumit - cred si eu, aratam tare rau! La un moment dat i-a rugat pe niste asistenti de-ai sai (asa pareau) sa se uite la mine, pe toate laturile, prin niste aparate ciudate...ulterior am aflat ca erau niste aparate de termoviziune, utilizabile doar in sezonul rece - la cum e vremea acum afara zici ca e iarna, nu alta! SI tare frig imi mai e in interior! 

....

Urmatoarea saptamana actele de vanzare-cumparare au fost semnate iar vechii mei proprietari si-au luat bunurile si au plecat, dupa ce le-au incarcat intr-un camion mare. Am aflat ca nu am iesit chiar asa de bine la evaluarea pe care mi-o facuse auditorul energetic (medicul de case de care va vorbeam). 



Primisem litera F (F!!!) si noii proprietari doreau sa obtina cel putin un B, daca nu chiar un A la viitoarea evaluare. Aveau mult de lucrat la mine, dar cu ajutorul doctorului de la ENERMED au reusit sa ma puna pe picioare mai repede decat credeam - doar doua saptamani.
In prima saptamana mi-au inlocuit tot ceea ce tinea de tamplaria exterioara - aceasta este cea mai importanta si ar fi asigurat in primul rand vindecarea reumatismului de care ma plangeam - acum nu mai aveam sa sufar ca pana acum din pricina tamplariei vechi, care se gaurise si nu se mai inchidea etans. Urma sa petrec zilele ploioase ferita de intemperii la interior!
Tot in prima saptamana s-au apucat de izolarea termica  prin aplicarea unei termoizolatii exterioare. Au preferat o solutie simpla, dar eficienta, folosind polistiren de 25 cm - suficient pentru ca sa imi tina de cald in interior si mie si noilor mei proprietari. Au refacut destul de bine in timpul tencuielii si inscriptia cu numele meu, astfel incat toti trecatorii sa poata sa vada in continuare cum ma cheama - Vila Maria, de pe strada Toamnei. De aceasta data, in haine noi si fara sa mai trebuiasca sa suport privirile pline de mila ale trecatorilor!
In a doua saptamana s-au apucat de termoizolatia acoperisului, acolo unde a fost un pic mai mult de munca intrucat s-a inlocuit izolatia cu una de 10 cm dar si acoperisul cu unul de calitate, care ma fereste acum in interior de intemperii si contribuie si el la izolarea mea eficienta.
Nu au uitat nici sa ma acopere bine la "picioare" - izolatia pardoselii de peste sol a fost unul din tratamentele care m-au facut sa ma pun la propriu "pe picioare"! Acum nu mai racesc si mi-e tare bine...

...

Cand va povestesc toate acestea, noii proprietari dau petrecerea de casa noua. Toti invitatii ma privesc admirativ si ii lauda pentru alegerea facuta. Sunt tare mandra de cum arata si de noii mei proprietari pe care incerc sa ii multumesc cat mai mult si sa le tin cald iarna si placut in interior vara - iar acum chiar imi reuseste!

A! Uitam - transmiteti-i domnului doctor de la ENERMED multumirile mele, cu salutari de bine personalului clinicii. Si le urez sa faca mult mai multe case bine si sanatoase!

Nota: Acest articol a fost scris pentru competitia Superblog 2016. Romanian Blogging va recomanda sa va auditati energetic casa, apeland la "doctori de case" de incredere!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Transformă-ți grădina într-o oază de relaxare cu Biano!

Sanatate de la Sano Vita

O poveste despre Ea si Pantofii ei sport