La un ceai cu scortisoara si romane de la RAO...

M-am nascut intr-o frumoasa zi de 9 ianuarie...

Probabil ca asta ar fi trebuit sa imi confere un anumit sentiment de apropiere de anotimpul zapezii, dar nu e asa. E mai mult un caz de mixed feelings la mine, ca sa recunosc - imi place si nu imi place iarna, in acelasi timp si in aceeasi masura. 

Nu imi place nici senzatia aceea de ger ce iti ciupeste obrajii si nici atunci cand te uzi la picioare cu tot cu bocancii insulated pe care tocmai i-ai primit cadou de la prietena... 

Imi place in schimb cand ninge... Ador linistea aceea absoluta, fulgii mari de zapada, mirosul de crengi de brad si mirosul de lemn ars care iese odata cu fumul pe hornurile caselor. 

Si da, imi mai place si senzatia aceea de caldura pe care o ai atunci cand stai langa semineu cu o carte in mana, citind si rontaind in acelasi timp din dulciurile pe care inevitabil le pregateste cineva care te iubeste, in asteptarea Craciunului...

Imi place sa citesc

Imi place al dracului de mult sa citesc, cum spunea un personaj din Aripi de Zapada. Cand eram copil imi placeau mult Ciresarii - gaseai aici tot felul de aventuri si treceai prin toate intamplarile, hazlii sau periculoase, incercand sa fii cu gandul prezent alaturi de ciresari, sa ii ajuti, sa le dai un sfat sau sa reusesti sa tii pasul alaturi de ei in expeditii. Dintre toate volumele Ciresarilor, Aripi de Zapada mi-a placut insa cel mai mult - poate era si senzatia aceea generata de contrastul intre caldura din casa si frigul care era descris in cartea lui Catalin Chirita, cine stie...

De atunci am o predilectie pentru a citi carti care contribuie din plin la senzatia placuta de a participa cu gandul, invaluit in caldura semineului, la aventurile pe care eroii romanelor le au in plina iarna, in zapada, la temperaturi extrem de scazute si infruntand pericole mari sau, invers, carti care atunci cand afara este viscol, te duc cu gandul la zone calduroase - in paduri tropicale, in savane sau in...preerii, de ce nu?

Un ceai cu scortisoara in compania...editurii RAO

Astazi m-am gandit sa imi arunc o privire pe site-ul editurii RAO, o editura pentru care nu numai adultii sau copiii citesc, ci pentru care toata familia citeste. Spre deosebire de alte edituri care publica doar carti de fictiune sau doar carti de dezvoltare personala, cartile editurii RAO sunt carti pentru toata familia - carti pentru copii, literatura de fictiune pentru tineri, thrillere sau romane clasice pe care le citeam la "lecturi obligatorii" atunci cand eram scolari dar pe care le recitim cu drag si acum si multe altele. 

De aceea m-am gandit sa ma pierd printre titlurile editurii, luand pe rand categoriile care mi s-ar potrivi pentru a gasi cartile pe care le-as citi in fotoliu, la caldura, cu un ceai de scortisoara la indemana, in timp ce afara ninge si este frig. 

Am inchis ochii pentru o clipa - am "vazut" semineul, fotoliul, cana cu ceai, ba chiar si viscolul de afara, mai putin...titlul cartii pe care o tineam in mana. 

Cautarea cartilor perfecte

Acum, cu imaginea in minte, eram pregatit de navigat pe paginile online ale editurii pentru a identifica o carte perfecta pentru visul meu! 

Am inceput cu categoria fictiune tineri, o pagina in care am gasit numeroase carti pe care le-as fi citit sau recitit cu drag, chiar daca nu mai sunt de mult la adolescenta - m-au atras titluri precum "Cum i-am spart nasul lui Stalin" de Eugene Yelchin, gandindu-ma ce frumos era sa fi fost eu protagonistul romanului (si cred ca multi si-ar fi dorit asta!) sau "Secta Asasinilor" de Licia Troisi (deh, de la Xbox, bata-l vina!); insa, intrucat imi propusesem sa ma decid asupra unui singur titlu de la fiecare sectiune, am ales "Ultimul Mohican" de James Fenimore Cooper, o carte care va fi un excelent prilej de a ma transpune intr-o lume si in niste vremuri demult apuse care insa, cu bune si cu rele, au transformat si marcat America unei anumite perioade. 

Am trecut apoi la categoria RAO Clasic, acolo unde, inca din prima pagina, am batut la poarta "Infernului" lui Dante Alighieri (exceptionala carte!), ca dupa aceea sa intru in sala unde avea loc "Procesul" lui Franz Kafka - eheheiii...ce vremuri erau pe cand citeam eu cartile astea! A trecut o groaza de timp... 

In sala de judecata imaginara mi-am amintit ca atunci cand eram mic voiam sa ma fac detectiv - imi placea mult de Sherlock Holmes, dragul meu Watson, si citeam pe nerasuflate cartile lui Arthur Conan Doyle. De aceea, "castigatoarea" sectiunii RAO Clasic am ales-o ca fiind "Zece Negri Mititei", o carte emblematica a celebrei autoare britanice Agatha Christie, cea care declara ca scria romanele politiste dupa ce isi imagina criminalii si crimele in timp ce spala vasele! Se pare ca nu numai la noi spalatul vaselor e o corvoada, ci si in Anglia...

Am decis sa raman tot in zona aventurii incercand sa gasesc o carte buna din categoria "thriller". Mi-a atras astfel atentia un titlu care a fost si ecranizat - "Tinta: presedintele" de Dan Smith, o carte a carei actiune se petrece iarna, in muntii Finlandei, avand ca protagonist un baiat de 13 ani; acesta, inarmat doar cu un arc si sageti, il ajuta pe cel mai puternic om al planetei sa scape de teroristii care ii doborasera avionul. 

E drept, nu mi l-as imagina acum pe Trump alergand prin muntii Finlandei dar am sa pretind, asa cum fac mereu, ca eu sunt personajul principal...sper doar sa scap de frica de inaltime pana ce reusesc teroristii sa doboare Air Force One. Nu de alta, dar prin muntii Finlandei m-oi descurca eu cu un ceai de scortisoara langa fotoliul in care citesc cartea!

Articolul a fost scris pentru proba RAO a competitiei Super-Blog 2016.